O**** T****** C*****
InculpatC**** B*****
MartorD****** P***
MartorF***** F********
MartorD****** F****** C*******
MartorÎn baza art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. condamnă inculpatul Onilă Tudorel-Costel la 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare, termen de încercare, conf. art. 82 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 327 lei, din care suma de 200 lei se va achita anticipat ca onorariu apărător din oficiu avocatei Pîrşe Daniela, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public, iar de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 martie 2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 06 martie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 martie 2009.
Admite cererea formulată de avocat D. Pîrşe, respectiv proba cu înscrisuri. Se citează martorul C**** B*****, împotriva căruia se emite şi mandat de aducere, cu însoţire efectivă. Fixează termen de judecată la data de 02 martie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 februarie 2009. Judecător,