S*********************
ContestatorA************ F********* P************
IntimatA************ F********* P****** A***
IntimatRespinge cererea de indreptare a erorii materiale.
Admis contestaţia.
amână pronunţarea la 18.01.2010
amână pronunţarea la 11.01.2010
termen în vederea depunerii celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate pe fond, de către contestator
În vederea introducerii în cauză în calitate de intimată a Administraţiei Finanţelor Publice Alba.
Faţă de lipsa părţilor.
amânarea cauzei ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud, din data de 01.09.2009, prin care s-a decis întreruperea activităţii de judecată
Suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii; termen la cererea contestatoarei prin reprezentant în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar într-un exemplar
Faţă de lipsa dosarului execuţional, stabilirea cauţiunii