A********** P***** V************ A******** S*******
Apelant ReclamantA******** S*********** V*** C******** P**
Intimat PârâtAmanare de pronunţare la data de 13.09.2010. Amână pronunţarea la data de 20.09.2010. Admite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa atacată, în sensul că, pe fond: Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 57.975 RON cu titlu de dividende, precum şi la restituirea numărului de 29.424 acţiuni, reprezentând 40% din capitalul SCVest Conforest SA şi reînscrierea AVAS ca acţionare cu acest număr de acţiuni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs.
Admite cererea.Dispune repunerea pe rol a cauzei şi acordă termen la 03.05.2010 cu citarea parţilor.Cu recurs odată cu fondul.
În temeiul art.155/1 C. proc.civ., suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către apelanta reclamantă A.V.A.S a obligaţiei de a depune la dosar dovezi privind sediul social actual şi situaţia juridică pârâtei. Cu recurs.