Dosar 251/254/2009 din 02.02.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 251/254/2009
Data dosar:
02.02.2009
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 9:00

    Complet: P1
  • Soluţionare

    SENTINŢĂ PENALĂ NR.132/P/08.04.2009 În baza dispoziţiilor art. 87 al.1 din OUG 195/2002 modificată, condamnă pe inculpatul C****** V*****, fiul lui Ion şi Ştefana, născut la data de 23.05.1952 în comuna Pecineaga jud. Constanţa, cu domiciliul în comuna Pecineaga str. Morii nr. 3 jud. Constanţa CNP 1520523133651, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru fapta de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002. În baza dispoziţiilor art. 81 din CP dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei iar în baza art. 82 din CP stabileşte termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, termen ce se compune din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza dispoziţiilor art. 83 din CP atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza dispoziţiilor art. 71 al.1 din CP face aplicarea dispoz. art. 64 lit. a teza finală şi lit. b din CP. Conform art. 71 al.5 din CP constată suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza dispoziţiilor art. 189 din C.Pr.Penală dispune acordarea onorariului de avocat oficiu în sumă de 200 lei d-nei avocat Constantin Ancuţa delegaţie substituire nr. 27/6.04.2009. În baza dispoziţiilor art. 191 al.1 din C.Pr.Penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în sumă de 35o lei. Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru cei lipsă şi de la pronunţare pentru cei prezenţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 8.04.2009.

  • Sedinta din data de 09.03.2009 la ora 9:00

    Complet: P1
  • Amânat

    D I S P U N E Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător. Pune în vedere martorilor din lucrări Aliman Cristian şi Suditu Nicoleta Raluca să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea audierii. Dispune citarea martorilor din lucrări Diaconu Dumitru-Ciprian şi Diaconu Florin- Alexandru cu menţiunea amendării în caz de neprezentare în faţa instanţei la următorul termen de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 08.04.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD