S******** M*****
PetentO***** E***** - P****** C*********
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul ŞERCĂIANU MARIUS în contradictoriu cu intimata ORAŞUL EFORIE – POLIŢIA COMUNITARĂ. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 300 lei aplicate petentului prin procesul verbal de contravenţie seria EF nr. 0000220 încheiat de intimată la data de 29.07.2009 cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2010.
Amână pronunţarea la 17.03.2010
PT. CITARE MARTOR CU MANDAT
pentru a se cita martorul
lipsă procedură