C*********** Ş***** M*****
ReclamantD*** N******
ReclamantC******* V*****
ReclamantD*** M*****
ReclamantC********* C******
ReclamantAvând nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 26.10.2009. Şedinţa din 26.10.2009. Mai având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la 2.11.2009. SENTINŢA CIVILĂ NR. 1233/02.11.2009 Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de I.P.J. Galaţi, ca nefondată. Admite acţiunea. Obligă pârâta la repararea prejudiciului prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu ianuarie 2007, 2% începând cu aprilie 2007 şi 11% începând cu octombrie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Termen 19.10.2009, sala 10. În temeiul art.6 pct.1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat; Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil; Consecvent Hotărârii Adunării Generale nr.4 a judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
pt. com. completărilor la întâmpinare, termen la 02 09 2009
Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2009, C 5 F, pentru lipsa de procedură cu reclamanţii şi pentru comunicarea unui exemplar al cererii completatoare depuse de reclamanţi prin serviciul Registratură, pârâţilor din prezenta cauză şi pentru citarea IGPR Bucureşti, în calitate de pârâtă.