Dosar 2554/87/2009 din 24.06.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2554/87/2009
Data dosar:
24.06.2009
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CMASCAF
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Soluţionare

    amână pronunţarea la 11.111.2009. Admite în parte aCŢIUNEA CIVILĂ FORMULATĂ DE RECLAMANTUL sINDIVCATUL "PROFEMINA", în numele şi pentru membrii săi de sindicat nominalizaţi în tabelul anexă acţiunii în contradictoriu cu pârâţii SC Agava Top SRL şi SC Eurouniform SRL aşa cum a fost precizată şi modificată la data de 15.07.2009 şi pe cale de consecinţă obligă pârâtele la plata către fiecare reclamant în parte a drepturilor salariale cuvenite şi neachitate aferente lunilor aprilie, mai şi iunie 2009 constând în plata salariului minim pe economie garantat, sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâţii la plata către fiecare reclamant în parte a contravalorii celor 36 tichete de masă cuvenite pe lunile aprilie , mai iunie 2009, sume ce urmează a fi reactualizate pe baza indicilor de inflaţie la data plăţii efective. Respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la plata impozitelor şi contribuţiilor datorate la bugetul consolidat al statului, CAS, Fond de Sănătate, şomaj, pentru fiecare reclamant în parte precum şi cel privind obligarea celor două pârâte la întocmirea documentaţiei necesare pentru ca reclamanţii să poată beneficia de ajutorul de şomaj, respectiv notificarea ITM cu privire la faptul că SC Agava Top SRL a sistat activitatea de producţie şi eliberarea către fiecare reclamant în parte a adeverinţelor necesare pentru înscrierea în baza de date a ITM în vederea încasării ajutorului de şomaj. Obligă pârâtele la plata către reclamantul Sindicatul profemina a sumei de 4650 lei cheltuieli de judecată-onorariu avocat. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.11.2009

  • Sedinta din data de 21.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Amânat

    la cererea apărătorului reclamantului pentru a produce dovezi cu privire la reprezentativitate Sindicatului Agava

  • Sedinta din data de 07.10.2009 la ora 08:30

    Complet: CMASCAF- Continuare
  • Sedinta din data de 23.09.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Amânat

    alte cauze-protest magistraţi şi personal auxiliar

  • Sedinta din data de 09.09.2009 la ora 08:30

    Complet: CMASCAF- Continuare
  • Amânat

    alte cereri- protest magistraţi şi personal auxiliar

  • Sedinta din data de 29.07.2009 la ora 08:30

    Complet: CMASCAF- Continuare
  • Amânat

    Termen la 09.09.2009 , pentru complet nelegal constituit

  • Sedinta din data de 22.07.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 recurs litigii munca
  • Amânat

    faţă de lipsa de procedură cu pârâta

  • Sedinta din data de 15.07.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Amânat

    Amână cauza la data de 23 septembrie 2009 la cererea avocatului pârâtei prin care solicită să se dispună judecarea cauzei la un alt termen de judecată, pe motiv că la acest termen se află în imposibilitate de prezentare, deoarece în perioada 10 - 20 iulie 2009, lipseşte din ţară, cerere însoţită de înscris doveditor, o apreciază întemeiată şi o admite sens în care va dispune amânarea cauzei. Totodată admite cererea formulată de avocatul reclamantului şi dispune introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a S*** E********** S***** care se va cita în cauză cu copie cerere de chemare în judecată. La termenul următor se va pune în discuţie cererea de admitere în principiu a cererii de intervenţie în nume propriu formulată de reclamantele Marinescu Viorica şi Milea Doina Aurelia.

Flux dosar


Actualizare GRPD