O***** H**** - P*******
ReclamantC***** S********* O****
PârâtConstată perimată cererea.
Hotarare 1715/2014 din 11.11.2014SUSPENDAT ÎN BAZA ART. 244 INDICE 1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ
Incheiere suspendare din 24.11.2009Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, având în vedere că a fost angajat doar la data de 06.11.2009, o admite şi acordă termen
Având în vedere Hotărârea nr. 3/01.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Hunedoara, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii în natură comercială şi contencioasă, judecându-se doar renunţările la judecată şi suspendarea executării actului administrativ – art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în restul dosarelor acordându-se termen
Pentru comunicarea întâmpinării cu reclamanta cu menţiunea să răspundă în scris la aceasta, să-şi precizeze acţiune şi să-şi trimită reprezentantul în instanţă,