Dosar 255/1285/2009 din 29.01.2009

procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 255/1285/2009
Data dosar:
29.01.2009
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.05.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Soluţionare

    Aproba raportul final intocmit de lichidatorul judiciar CII DARABAN IONEL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC ABATORUL VALEA SEACA SRL şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 4.000 lei, precum şi cheltuielile de procedură în sumă de 325 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006. Definitivă şi executorie.

  • Sedinta din data de 09.03.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Amânat

    s-a acordat un nou termen de judecată în vederea efectuării de către lichidatorul judiciar a propunerii de închidere a procedurii falimentului deschisă faţă de debitoare

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Soluţionare

    Admite cererea formulata de lichidatorul judiciar DARABAN IONEL şi, în consecinţă: Încuviinţează tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC C&P ABATORUL VALEA SEACA SRL, J12/430/1997, după cum urmează: - DGFP Cluj -creanta bugetara in cuantum de 17.765 lei. Dispune înregistrarea şi afişarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanţelor la sediul Tribunalului Comercial Cluj. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 9.03.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 26.01.2010. Judecător Sindic

  • Sedinta din data de 17.11.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Soluţionare

    Admite cererea formulata de administratorul judiciar BARABAN IONEL şi, în consecinţă: Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC C&P ABATORUL VALEA SEACA SRL, J12/430/1997 şi confirmă în calitate de lichidator judiciar pe DARABAN IONEL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Dispune dizolvarea debitoarei SC C&P ABATORUL VALEA SEACA SRL. Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii, precum şi aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 26.01.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de creditoarea DGFP CLUJ pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S* C & P A******* V**** S**** S**. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S* C & P A******* V**** S**** S**, J12/430/1997. Desemnează administrator judiciar CI DARABAN IONEL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr.85/2006. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Dispune ridicarea dreptul de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006. Dispune comunicarea prezentei hotarari instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Dispune în sarcina administratorul judiciar obligaţia de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 3 decembrie 2009, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 15 decembrie 2009, termenul pentru depunerea contestaţiilor la data de 15 ianuarie 2010, termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 26 ianuarie 2010. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006 Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art.54 în termen de maxim 30 de zile de la data desemnării sale cu obligaţia de notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de intrare a debitoarei în faliment în procedură simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 17 noiembrie 2009, sala 249, ora 8.

  • Sedinta din data de 30.06.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Amânat

    in vederea indeplinirii procedurii de citare cu debitoarea

  • Sedinta din data de 12.05.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Amânat

    in vederea indeplinirii procedurii de citare cu debitoarea

  • Sedinta din data de 03.03.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet Falimente 3
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD