Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător DUMITRESCU IULIUS CEZAR în dosarul nr. 3718/314/2008 al Tribunalului Suceava – secţia penală, cu termen de judecată la data de 16 ianuarie 2009. Stabileşte ca la judecarea cauzei să participe în locul domnului judecător Dumitrescu Iulius Cezar, domnişoara judecător Brumă Iuliana Doina conform listei de incompatibilităţi, alături de d-na judecător Anton Ştefania Fulga şi domnul judecător Aparaschivei Adrian. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2009.