S* C****** S*
ReclamantA******** V******
PârâtC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** A****
PârâtIa act de renunţare la judecată.Cu recurs.Pronunţată în sedinţă publică azi 03 septembrtie 2012. Preşedinte,
S-a dispus amânarea cauzei pentru a fi citată în calitate de moştenitoarea autorului Avrămescu Vintilă.
S-a dispus amânarea cauzei pentru ca apărătorul pârâţilor să indice moştenitorii legali ai pârâtului Avrămescu Vintilă - decedat la 02 iulie 2011.
S-a dispus amânarea cauzei pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză depusă de expert Herăscu Viorel.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei urmând să se emită adresa expertului să efecetueze lucrarea dispusă în cauză şi să o depună la dosar,caz contrar se va dispune amendarea.
Admite cererea privind amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei urmând să se revină la expert Herăscu Viorel cu adresă punându-i se în vedere să efectueze expertiza tehnică în cauză urmând să aibă în vedere obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2010
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei tehnice - urmând a se emite adresă expertului Herăscu Viorel să efecetueze lucrarea dispusă în cauză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei, urmând a se emite adresă expertului Herăscu Viorel să efectueze expertiza.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se emite adresă expertului Herăscu Viorel să efectueze expertiza dispusă în cauză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză, urmând să se emită adresă expertei Răducu Silvia Adriana să efectueze lucrarea dispusă în cauză.
Se va reveni la expert Răducu Adriana Silvia pentru efetuarea expertizei dispuse în cauză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei tehnice.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei.urmând să se revină la expert Răducu Silvia Adriana.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei, urmând a se emite adresa expertei Raducu Silvia Addriana să efectueze expertiza dispusă în cauză, caz contrar va fi amendată.
S-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa expertizei urmânbd să se revina la expert Raducu Silvia Adriana să efectueze lucrarea dispusă în cauză,caz contrar se va dispune amendarea.
S-a dispsu amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză, urmează să se revină la expertiza Răducu Silvia Adriana - să efectueze lucrarea caz contrar se va dispune amendarea.
Amâna cauza la cererea reclamantei prin apărător , faţă d e lipsa expertizei , urnmând să se emită adresa e xpertei Răducu Adriana Silvia să efectueze lucrarea dispusă în cauză în termen util , caz contrar se va dispune amendarea acesteia.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa expertizei tehnice, urmând a se reveni la expert Răducu Silvia Adriana să efectueze şi să depunăla dosar lucrarea dispusă în cauză în termen util .
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză, urmând să se emită adresă expertei să efectueze expertiza dispusă în cauză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză, urmând să se emită adresa expertei Răducu Silvia Adriana să efectueze lucrarea dispusă în cauză.
S-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză, urmând să se revină cu adresa la expert Răducu Silvia pentru efectuarea expertizei tehnice.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se reveni la expert Răducu Silvia Adriana pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză.
Admite cererea privind amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Se va emite adresa expertei Răducu Silvia Adriana să efectueze expertiza , având în vedere că s-a achitat onorariu provizoriu în suma de 200 lei. Amână judecarea cauzei la cererea reclamantei prin apărător la 14 martie 2011– pentru când părţile au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 2011.
S-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa expertizei , urmând să,se revină la expert pentru efectuarea expertizei.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se emite adresă doamnei expert Răducu Silvia Adriana , pentru efecrtuarea expertizei.
S-a dispus amânarea cauzei pentru ca reclamanta să achite suma de 200 lei ce reprezintă onorariu expert sub sancţiunea aplicării art.155 indice 1 cod pr civilă.
Amâna cauza pentru ca părţile să achite onorariu pentru expert 200 lei după care se va emite adresă expertei Raducu Silvia Adriana.
S-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa relaţiilor , urmând să se revină la Comisia Judeţeană Vâlcea pentru a ne înainta relaţiile solicitate.
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se emite adresa Comisie judeţene pentru aplicarea egii 18/1991, să ne comunice motivul pentru care nu au validat procesul verbal de punere în posesie nr. 19/15.08.1991 pentru autorul reclamantului Avrămescu Ilie.
S-a dispus amânarea cauzei pentru ca reclamanta prin apărătorul său să-şi precizeze acţiunea în sensul de a menţiona pentru ce suprafaţa de teren solicită să se constate nulitatea absolută as procesului verbal de punere în posesie nr 6682/12.11.2007.
S-a dispus suspendarea cauzei în baza art . 244 pct.1 cod procedură civilă.
S-a dispus amânarea cauzei pentru lipsa apărătorului reclamantei ,care din motive de sănătate nu se poate prezenta la acest termen.
Amână cauza pentru emiterea unei adrese la Comisia locală pentru aplicarea legii 18 /1991 - Alunu , solicitând , să ne înainteze toate actele (documentaţia ) , depuse de pârâtul Avrămescu Ion – în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului din pct. Pietriş, de asemenea să ne comunice daca pârâtul a fost pus în posesie pe teren , sau a fost validat pentru despăgubiri , conform Tabelului privind proprietarii care în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ce urmează să fie despăgubiţi conform HG nr. 1546/2004.
S-a dispus amânarea cauzei pentru ca reclamanta prin apărător să ia cunostinţă de actele depuse la acest termen de pârâtul Avrămescu Vintilă.
S-a dispus amânarea cauzeii faţă de lipsa părţilor.