R*** G***** V*******
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 450 alin.1 Cod procedură penală coroborate cu disp. art. 59 Cod penal admite propunerea formulată de Penitenciarul Iaşi privind liberarea condiţionată a petentului R.G.V., deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi în executarea pedepsei de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului de droguri , aplicată prin sentinţa penală nr. 287/2007 a Tribunalului Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 353/2008 emis de Tribunalul Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia şi includ suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, sumă care va fi înaintată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi, conform disp. art. 189 Cod procedură penală (delegaţie nr. 8122/2009 - av. Zota Mădălina - Baroul Iaşi ). Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 octombrie 2009.