B*** V*****
PetentI** V******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională înregistrată sub nr. 2585/231/2009 formulată de petentul B*** V***** cu domiciliul în comuna Spulber, sat Păvălari, judeţul Vrancea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionarea a contravenţiilor seria AP nr. 0015275 încheiat la data de 05.03.2009, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea cu sediul în Focşani, strada Cezar Bolliac nr. 12, judeţul Vrancea. În temeiul art. 38 din OG nr. 2/2001 înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei cu sancţiunea avertismentului. În baza art. 7 din OG nr. 2/2001 atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei şi recomandă respectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 23.06.2009, termen acordat pentru când se va emite adresă la Organul Constator cu menţiunea de a comunica instanţei numele şi domiciliul martorului asistent şi pentru când se va cita martorul Bozgonete Macovei, din com. Nereju, sat Sahastru, jud. Vrancea. Se va cita intimata, petentul având termen în cunoştinţă.
Incuviinteaza proba solicitata de petent. Amana judecarea cauzei la data de 26.05.2009, termen acordat pentru cand se vor administra probatorii. Pune in vedere petentului sa depuna la dosarul cauzei copie lizibila de pe procesul-verbal contestat sau in original. Se va cita intimata, petentul avand termen in cunostinta