M**** M* C*****
CondamnatAdmite cererea.
Admite, în baza art. 450 al. 1 Cpp şi art. 59 şi urm. Cp cererea petentului condamnat MC, deţinut în PNT Colibaşi. Dispune liberarea condiţionată a acestuia. Lasă, în baza art. 192 Cpp cheltuieli judiciare avansate de stat în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu va fi plătit din fondurile speciale ale MJ. Cu recurs în 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.03.2009.
Se reia procedura de citare cu petentul la PNT Colibaşi. Admite proba solicitată de apărătoarea petentului şi se emite adresă către PNT Colibaşi pentru a comunica în executarea cărui mandat se află încarcerat petentul, dacă acesta a îndeplinit fracţia prevăzută de lege privind liberarea condiţionată, dacă a fost analizat de comisia de liberări condiţionate, dacă a fost sancţionat disciplinar, dacă a fost recompensat, dacă a fost scos la muncă şi câte zile a câştigat prin munca prestată şi a ne înainta copie de pe mandatul de executare şi o caracterizare de la locul detenţiei. Amână judecarea cauzei la 23.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2009