P****** C********* M******
CondamnatÎn baza art.160 ind.8 al.2 CPP: Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P****** C********* M****** şi dispune punerea în libertate provizorie a acestuia. În baza art.160 ind.2 al.3 CPP: Petimpul liberării provizorii inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a Mun. Craiova, decât în condiţiile stabilite de instanţă. -să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat. -să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura. -să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art.160 ind.2 al .3 ind.2 CPP_ Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor ce-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.160 ind.10 CPP. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P****** C********* M****** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.106 din data de 12.09.2009 emis de Judecătoria Craiova în dosarul nr.21739/215/2009 , dacă nu este arestat sau reţinut în baza altui mandat. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare . Pronunţată în şedinţa publică de la 29.10.2009, ora 10,10.
amânat faţă de lipsa dosarului de urmărire penală nr. 10573/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.