S*** R******** S***** - R*********** P*** A************ U******** E***********
CreditorS*** D****** F****** S***** C***** D* A****
DebitorAdmite în parte cererea. Somează debitoarea ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 1863,94 lei reprezentând contravaloare neachitată facturi. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.06.2010.
În baza art. 155 ind.1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei pentru nedepunerea la dosar a relaţiilor solicitate de instanţă, necesare pentru desfăşurarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2010.
Se emite adresă către societatea creditoare pentru a depune la dosarul cauzei relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş cu privire la numele reprezentantului legal al societăţii debitoare cât şi la sediul actual al acesteia, precum şi dovada achitării parţiale de către debitoare a facturii fiscale seria RDSf nr. 0073988/08.07.2008, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art. 155 ind.1 Cod procedură civilă. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009