M**** A*****
InculpatS* S**** B**** L* V* S**
Parte civilăP**** V*******
MartorHOT În baza dispoziţiilor art. 208 al.1-209 al.1 lit. a,g,i CP, cu aplicarea art. 41 al.2 şi art. 37 lit.a din CP, cu aplicarea art. 74 al.2 în referire la art.76 lit.c din CP, condamnă pe inculpatul M**** A***** , fiul lui Neculai şi Lina, născut la data de 26.06.1982 în Mangalia, cu domiciliul în Borăneşti comuna Coşuleni jud. Ialomiţa, fără forme legale în incinta Fruviileg SA Mangalia, la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru fapta de furt calificat săvârşită în iulie 2009. În baza dispoziţiilor art. 61 din CP menţine beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 623 de zile ramase de executat din sentinţa penala nr. 617/13.12.2006 a Judecătoriei Mangalia astfel cum a rămas definitivă prin Decizia Penală nr. 247/25.05.2007 a Tribunalului Constanţa. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 al.1 în referire la art. 64 al.1 lit.a teza finală şi lit.b din CP. În baza dispoziţiilor art. 350 din C.Pr.Penală menţine măsura arestării inculpatului. În baza dispoziţiilor art. 88 din CP deduce perioada reţinerii şi arestului preventiv din 24.07.2009 la zi din pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă. Admite în parte cererea părţii civile şi obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 7938 lei cu titlu de prejudiciu nerecuperat. În baza dispoziţiilor art. 189 din C.Pr.Penală dispune acordarea onorariului de avocat oficiu pentru faza de urmărire penală în sumă de 400 lei d-nei avocat Trofin Beatrice, delegaţie nr.28756/24.07.2009 emisă de Baroul de Avocaţi Constanţa şi 200 lei d-nei avocat Pena Elena Luminiţa delegaţie nr. 28815/20.08.2009 emisă de Baroul de Avocaţi Constanţa, pentru faza de cercetare judecătorească. În baza dispoziţiilor art. 191 al.1 din C.Pr.Penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în sumă de 900 lei, sumă ce include şi onorariile de avocaţi oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 7.10.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul Parchetului şi apărătorul inculpatului. Încuviinţează proba pusă în discuţia părţilor din oficiu de instanţă cu audierea martorilor Delu Marian – fila 57, Florea Petre – fila 62 şi Pelinescu Elena – fila 65. Se vor cita martorii şi se vor emite mandate de aducere pe numele acestora. Încuviinţează proba testimonială solicitată de apărătorul inculpatului, cu audierea martorului Tohănean Fabian. Se va cita acesta la adresa din satul Borăneşti, comuna Coşereni, judeţul Ialomiţa. Se va emite mandat de aducere. Se va cita inculpatul la locul de detenţie. Stabileşte termen de judecată la data de 07.10.2009
În temeiul art. 52 din Codul de procedură penală raportat la art. 48 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală şi la art. 49 alin. (2) din Codul de procedură penală admite cererea de abţinere formulată de doamna grefier Trandaf Elisabeta.
In baza dispozitiilor art. 300 ind. 1 din C.Pr.Penala mentine masura arestarii preventive a inculpatului M**** A***** , fiul lui Neculai si Lina, nascut la data de 26.06.1982 in Mangalia jud. Constanta, cu domiciliul in comuna Borănesti jud. Ialomita, fără forme legale în incinta SC Fruviileg SA Mangalia jud. Constanţa, CNP 1820626133916. Dispune acordarea onorariului de avocat oficiu in suma de 100 lei d-nei avocat Constantin Ancuţa , delegatie nr. 28817/20.08.2009 emisa de Baroul de Avocati Constanta. Cheltuielile judiciare avansate de stat, ramân in sarcina acestuia. Cu recurs in 24 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa. Pronunţata in şedinta publică azi 20.08.2009.