Dosar 26385/301/2009 din 12.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26385/301/2009
Data dosar:
12.11.2009
Instanta:
Judecătoria Sectorul 3 București
Departament:
Judecatoria sect 3
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 08:30

    Complet: C 1 Penal
  • Soluţionare

    În temeiul art.86 alin.1 C.p. din OUG 195/2002 rep. cu aplic. cu aplic. art.74 lit.a şi c C.p., art.76 lit.d C.p. condamnă pe inculpatul L*** C******* A******** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a aII-a şi lit b C.p., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art.359 C.p.p. pune în vedere inculpatului prevederile art.83 C.p. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art.71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate. În temeiul art.191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la 300 (treisute) lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu Maria Mihaela se va avansa către barou din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.02.2010.

  • Sedinta din data de 18.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C 1 Penal
  • Amânat

    amanare fata de lipsa inculpatului si citarea acestuia cu mandat de aducere

  • Sedinta din data de 07.12.2009 la ora 08:30

    Complet: C 1 Penal
  • Amânat

    Termen pentru a-i da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător ales.

Flux dosar


Actualizare GRPD