A******** ,* A*************
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** B*******
PârâtP******* C****** B*******
PârâtC***** B******* - P*** P*****
PârâtC******** L**** A* C****** B*******
PârâtScoate cauza de pe rol şi trimite dosarul pentru soluţionare Tribunalului Bacău - secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit încheierii nr. 1004/23 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Suspendă judecata potrivit certificatului de grefă din 21.01.2010 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.573/1/2010 .
Ia act că reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar, cu cel puţin 5 zile înainte de termen, dovada că formulat cereri pentru comunicarea informaţiilor de interes public la toate instituţiile pârâte.
amânat pentru studiul întâmpinărilor formulate de pârâti
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor de pe raza Curţii de Apel Ploieşti nr. 1 din 31 august 2009, prin care s-a adoptat o formă de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor,constată că puterea legislativă şi executivă nu înţelege să organizeze sistemul judiciar şi să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti, Tinând cont şi de protestul personalului auxiliar şi conex stabilit în Adunarea Generală a FNS Projust din 31 august 2009, Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a amâna judecata la un nou termen