D******* P*** D*****
ReclamantR*** I**
PârâtAdmite sesizarea. Constată perimată acţiunea civilă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.10.2010.
În temeiul art. 155 ind. 1 Cpc suspendă judecata cauzei.
Dispune emiterea unei adrese către Primăria comunei Gighera pentru a elibera reclamantului certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice, privind pe pârâtul R*** I**. Pune în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada ieşirii din indiviziunea a pârâtului cu numita Diaconu Rodica, sau existenţa acordului acesteia pentru vânzarea terenului.
Acordă un nou termen de judecată, având în vedere lipsa părţilor şi a apărătorului reclamantului.
Acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probelor propuse de apărătorul reclamantului la termenul anterior.
Încuviinţează proba cu înscrisuri propusă de apărătorul reclamantului şi acordă un nou termen de judecată în vederea administrării acestei probe. Pune în vedere apărătorului reclamantului să completeze taxa judiciară de timbru până la valoarea de 58,61 lei şi să depună timbru judiciar până la valoarea de 1,2 lei.