N**** P* M***********
IntimatÎn baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată , cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a , art. 76 alin. 1 lit. d C.pen condamnă pe inculpatul NOVAC MIRCEA SORIN , la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art. 81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni , stabilit în conformitate cu prev. art. 82 cod penal. Potrivit art. 359 C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.01.2010
Amana judecata cauzei la data de 19.01.2010, pentru cand se vor cita martorii Wies Adrian – Ion şi Pau Ion.
Incuviinteaza cererea de amanare a judecatii cauzei, formulata de catre reprezentanta parchetului. Amana judecata cauzei la data de 26.11.2009, pentru cand se vor cita martorii Wies Adrian – Ion şi Pau Ion. Pronuntata in sedinta publica, azi 29.10.2009.
Încuviinteaza cererea de amanare a judecatii cauzei, formulata de catre inculpat in vederea angajarii unui aparator. Incuviinteaza cererea de amanare a judecatii cauzei, formulata de catre reprezentanta parchetului. Avand in vedere si protestul magistratilor, amana judecata cauzei la data de 29.10.2009, pentru cand se vor cita martorii Wies Adrian – Ion şi Pau Ion. Pronuntata in sedinta publica, azi 17.09.2009.