P**** M**** l* C************ D****
ReclamantP**** G******* l* C************ D****
ReclamantM******* R*****
PârâtM******* A**
PârâtAdmis acţiunea; constatata şi validat convenţia; constatat construire edificate; dispus întabularea; fără cheltuieli; cu recurs în 15 zile.
În vederea deliberării amână pronunţarea pentru data de 18 februarie 2011.
Pentru a se reveni cu adresa la expert, se va amâna judecarea cauzei pentru 11.02.2011.
Termen dat la 14 ianuarie 2011 pentru când pârâţii vor fi citaţi atât la adresa de domicliu cât şi prin afişare la uşa instanţei, reclamamnţii la sediul porcesual ales, şi efectuarea unei adrese către expertul desemnat în vederea efectuării lucrării tehnice ordonate în cauză.
În baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei.
TERMEN LA DATA DE9.04.2010 pentru a da posibilitate reclamanţilor să achite diferenţa din onorariul expertului în cuantum de 1.300 lei.
Amână judecarea cauzei pentru 12 martie 2010, pentru când se va reveni cu adresă la expert în vederea efectuării lucrării tehnice ordonate în cauză.
Constatând că reclamanţii au făcut dovada plăţii avansului de onorar expert la care au fost obligaţi şi au formulat şi în scris obiectivele lucrării , urmează ca până la termenul din 19 februarie 2010 să fie încunoştiinţat expertul Suciu Toma pentru efectuarea lucrării tehnice. se citează pârâţii lipsă pentru termenul stabilit în continuare "personal la interogatoriu".
Acordă reclamanţilor posibilitate a achitării avansului onorar expert la care au fost obligaţi şi formulării în scris a obiectivelor lucrării tehnice imobiliare solicitate, urmând ca ulterior depunerii dovezii în acest sens să fie încunoştiinţ expertul Suciu Toma ptr. efectuarea raportului de expertiză. În acest sens se acordă termen la data de 22 ianuarie 2010 pentru când reclamanţii Paris au termen în cunoştiinţă , urmând a se repeta procedura de citare cu pârâţii Moldovan.
Admite cererea în probaţiune formulată de reclamanţii Paris prin reprezentanţi astfel că pentru termenul fixat la data de 4 decembrie 2009 se vor cita martorii Paris Ileana şi Stoica Doina , se va solicita Biroului Local de expertize Judiciare,Tehnice şi Contabile Sibiu recomandare de experţi în specialitatea construcţii şi se vor cita pârâţii Moldovan la interogatoriu.
Constatând lipsa de procedură cu părţile pârâte amână judecarea cauzei la data de 6 noiembrie 2009, termen până la care se va repeta procedura de citare cu acestea prin afişare la uşa instanţei şi prin publicitate într-un cotidian de mare tiraj. Această sarcina din urmă revenind părţilor reclamante, urmând să depună la dosar dovada îndeplinirii acestei proceduri.