U***** L****
InculpatN****** P****
MartorD*********** A***** V*****
MartorÎn baza art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002 condamnă inculpatul U***** L**** - la 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 (trei) ani - termen de încercare, conf. art. 82 C.p. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 525 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu avocat Elena Cristescu va fi achitat anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 23 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20 octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2009, dată pentru care inculpatul are termen de judecată – în cunoştinţă, urmând a se cita martorii N****** P**** şi Dragomirescu Adrian-Vasile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 septembrie 2009.