A******** D* P********** T***** P*** R** L****
ReclamantP**** F******
PârâtT**** D******
PârâtT**** E*** -*****
PârâtConstata perimata cererea.
Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine suspendarea conform dispoz. art. 155/1 cpc
suspendat conform dispopziţiilor art. 155/1 cpc
Pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a preciza dacă solicită obligarea proprietarului sau uzufructuarului la plata cheltuielilor, în solidar sau divizibil şi de a depune la dosar dovada domiciliului pârâţilor Tătar cu relaţii eliberate de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, sub sancţiunea dispoziţiilor art. 155/1 Cod procedură civilă. amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 25.11.2010.
amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 16.09.2010 în vederea comunicării înscrisurilo
amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 03.06.2010 faţă de completarea de acţiun, în vederea citării pârâţilor cu duplicat al înscrisuriklor depuse la dosar şi cu menţiunea "personal la interogatoriu".
amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 08.04.2010 pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada calităţii de proprietar a pârâtei.