Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta S.C.”PAN BAVARIA” S.R.L. Caransebeş împotriva sentinţei civile nr.575/19.03.2009 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr.2676/208/2008, pe care o modifică în totalitate, şi rejudecând: Admite acţiunea comercială formulată de reclamanta S.C.”PAN BAVARIA” S.R.L. Caransebeş, împotriva pârâtei S.C.”VEST BANAT 2001” S.R.L. Caransebeş, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 11.399,87 lei, cu titlu de pretenţii, şi dobânda comercială la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R. de la data încasării până la data plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.191,63 lei, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 iunie 2009.
Instanţa încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentantul recurentei-reclamante, consilier juridic Ghiocel Ioan Vasile, în vederea studierii întâmpinării. Instanţa pune în vedere reprezentantului recurentei-reclamante, consilier juridic Ghiocel Ioan Vasile, să depună la dosar originalul chitanţei privind plata taxei de timbru. Amână judecata cauzei la data de 16 iunie 2009, termen pentru care reprezentantul recurentei-reclamante, consilier juridic Ghiocel Ioan Vasile, va studia întâmpinarea şi va la dosar originalul chitanţei privind plata taxei de timbru.