S* M*** T******** S**
DebitorP******** N******
LichidatorJ********** C******
IntimatAdmite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii simplificate de insolvenţă a debitorului SC MILA TRANSPORTA SRL cu sediul în Craiova, str. 1 Decembrie 1918 nr. 15, bl. P1, sc. 1, ap. 16, jud. Dolj. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR a sumei de 145 reprezentând cheltuieli de procedură şi suma de 2.750 lei reprezentând remuneraţia pe perioada februarie 2009 – mai 2009. Definitivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 mai 2009.
Acordă termen la 14 mai 2009, pentru ca lichidatorul judiciar să depună cerere de închiderea procedurii insolvenţei întrucât debitorul a achitat toate creanţele datorate.
Admite cererea debitorului S* M*** T******** S**, prin lichidator judiciar P******** N****** pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art. 32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC MILA TRANSPORT SRL. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe P******** N******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie lunară provizorie de 1100 lei. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 16 aprilie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 30 aprilie 2009. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14 mai 2009. Fixează termen la 16 aprilie 2009 pentru depunerea raportului prevăzut de art.59 din lege. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2009.
Dispune citarea părţilor, lichidatorul judiciar cu menţiunea de a depune înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Amână judecarea cauzei la data de 26 februarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 ianuarie 2009.