Dosar 26843/325/2009 din 25.11.2009

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26843/325/2009
Data dosar:
25.11.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    În temeiul art. 450 C.pr.pen. raportat la art. 59 C.pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat A.F.C., în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 23/2008 pronunţată de Judecătoria Ineu, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului ANDEA FLORIN CALIN de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 36/2008 emis de Judecătoria Ineu, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.pen. În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 189 al. 2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02.12.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD