P******* F******
CondamnatÎn temeiul art. 450 C.pr.pen. raportat la art. 59 C.pen., admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare al pedepselor privative de libertate şi propunerii pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Timişoara privind liberarea condiţionată a condamnatului P.F., în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 161/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului P******* F****** de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 251/2007 emis de Curtea de Apel Bucureşti, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.pen. În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 189 al. 2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică, azi 02.12.2009.