I P J D***
PetentP**** I***
IntimatRespinge cererea . Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.04.2010.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 16802/16.11.2009 pronunţată în dosarul nr. 26990/215/2009, privind pe petenta IPJ Dolj, cu sediul în Craiova, str. Vulturi, nr. 9, jud. Dolj, în contradictoriu cu intimatul Puica Ilie, cu domiciliul în Craiova, Aleea 1 Plaiul Vulcăneşti, nr. 9, jud. Dolj, fără forme legale în comuna Bucovăţ, sat Cârligei, jud. Dolj, în sensul ca să se consemneze în mod corect că sancţiunile urmează a fi executate în domeniile stabilite de către primarul Municipiului Craiova, în loc de primarul unităţii administrativ – teritoriale - Comuna Bucovăţ, cum greşit s-a consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.12.2009.
Admite sesizarea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzilor contravenţionale: - în cuantum de 1500 lei, aplicabilă intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 0058594/14.08.2007, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 45 de ore; - în cuantum de 500 lei, aplicabilă intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 0058520/18.08.2007, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 15 ore; - în cuantum de 500 lei, aplicabilă intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 0058597/15.08.2007, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 15 ore; - în cuantum de 150 lei, aplicabilă intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 0058596/14.08.2007, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 5 ore; sancţiunile urmând a fi executate în domeniile stabilite de către primarul unităţii administrativ – teritoriale - Comuna Bucovăţ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2009.