C******* V**** V*****
Intimat ContestatorS* O******* - R****** S* O*******
Recurent IntimatAdmite recursul. Casează sentinţa şi pe fond respinge ca nefondată contestaţia formulată împotriva ultimei decizii din 26 ianuarie 2009 şi ca rămase fără obiect contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise anterior. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.11.2009.
Admite proba cu înscrisuri, solicitată de recurenta-intimată, prin avocat Pătraşcu Ioana. Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2009, pentru când pune în vedere recurentei-intimate, prin apărător, să depună la dosar contractul individual de muncă al intimatului, precum şi alte acte, în susţinerea recursului. În baza dispoziţiilor art.153 Cod procedură civilă, părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 Octombrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la 7 octombrie 2009, ora 8,30, pentru când se va repeta procedura de citare a intimatului- contestator. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Septembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE.