V***** G*******
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu art.74, 76 cod penal: Condamnă pe inculpatul VERDES GEORGIAN, la 6 (sase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani si 6 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, suma ce va fi avansata din fondul Ministerului Justiţiei si Libertatilor Cetatenesti, in contul Baroului de Avocati Dambovita, pentru avocat Pandele Marius. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.12.2009.
În temeiul art. 67 cod proc. pen., admite probele solicitate de inculpat prin apărător.
Admite cererea de amânare depusă la dosar de către avocat Pandele Marius, pentru a studia dosarul.