B******* D*******
ReclamantB******* G********
ReclamantB******* V*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării celui de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect obligaţie de a face, din cererea formulată de către reclamanţi, invocată de către pârât. Anulează ca netimbrat cel de-al treilea capăt de cerere. având ca obiect obligaţie de a face. Respinge ca inadmisibil primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea inopozabilităţii faţă de reclamanţi a sentinţei civile nr. 5144/04.11.2008 pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 7800/231/2007. Respinge ca neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere (principal) având ca obiect acţiune posesorie, din cererea formulată de către reclamanţi. Obligă reclamanţii la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu avocat) către pârât. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pentru data de 22.06.2009.
Termen acordat în vederea administrării probelor în cauză.
Instanţa constată cauza în stare de amânare, pentru următorul termen de judecată urmând a fi comunicată reclamanţilor o copie de pe întâmpinare odată cu citaţia.