Dosar 2756/265/2009 din 28.09.2009

obligaţie de a face Servitute de trecere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2756/265/2009
Data dosar:
28.09.2009
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
obligaţie de a face Servitute de trecere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 8:30

    Complet: compl 1
  • Civil

    Admite excepţia autorităţii de lucru judecat pentru petitele având ca obiect constatare dobândire drept de servitute de trecere prin uzucapiune sau, în subsidiar, instituire drept de servitute de trecere precum şi înscriere în CF servitute de trecere, astfel încât respinge aceste capete de cerere pentru autoritate de lucru judecat şi, în rest, pe fond: Admite în parte acţiunea civilă modificată şi precizată, formulată de reclamanţii G*** A********, ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Bodriheic Macedon, ş.a. Anulează ca netimbrată cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză de intervenientul Bodriheic Ion în contradictoriu cu reclamanţii, cu pârâtul Bodriheic Macedon şi cu ceilalţi pârâţi sus menţionaţi. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză de intervenientul Bodriheic Doru Călin în contradictoriu cu reclamanţii şi cu pârâţii susmenţionaţi şi, în consecinţă: Constată că masa succesorală a defuncta Morariu Palagia (n. Morar, recăsătorită Cârdan), decedată la data de 22.04.1974, se compune din întregul teren înscris în CF 25118 Rodna top 3527, deţinut în calitate de proprietară tabulară. Constată că la această masă succesorală au vocaţie legală numiţii Guşă Elena, Domide Scridon, Domide Larion, Domide Iacob, Anca Mina, Leşan Floarea, Pomohaci Anuţa şi Cârdan Nechita, în calitate de copii, în cotă de 1/8 părţi fiecare. Dispune partajarea judecătorească a acestei succesiuni potrivit cotelor de moştenire dar şi modului de folosinţă, astfel încât atribuie în întregime această succesiune defunctei Guşă Elena. Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 12.10.2009 prin care numita Guşă Elena, în calitate de promitentă-vânzătoare, s-a obligat să transmită reclamantului G*** A********, în calitate de promitent-cumpărător, dreptul ei de proprietate asupra întregului teren înscris în CF 25118 Rodna top 3527 deţinut de promitenta-vânzătoare cu titlu de moştenire şi partaj, în schimbul unui preţ de 200lei (la valoarea leului de la acea dată), achitat integral. Respinge cererea de obligare a defunctei Guşă Elena să predea reclamantului G*** A******** act de intabulare, acest reclamant fiind unicul urmaş al defunctei prezenta sentinţă civilă urmând să ţină loc de act de transmitere a proprietăţii. Respinge ca neîntemeiate petitele de constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune de numita L**** O****** asupra terenului înscris în CF 3685 Rodna top 3531. Constată că numiţii Bureacă Zaharie şi D***** I****** au calitatea de coproprietari tabulari ai terenului înscris în CF 2317 Rodna top 3502, sub B 10 în cotă de 8/72 părţi, respectiv sub B17 în cotă de 24/72 părţi. Dispune partajarea terenului înscris în CF 2317 Rodna top 3502 potrivit cotelor de coproprietate dar şi modului de folosinţă, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Hasbei Florinel (f. 2233-2245), plan de situaţie de la f.2244 şi tabel de mişcare parcelară de la f.2245 corectat şi completat de instanţă, astfel încât: Atribuie numitului Bureacă Zaharie lotul format din top nou 3502/1. Atribuie numitului D***** I****** lotul format din top nou 3502/2. Ia act de faptul că nu se impune plata de sulte şi nici nu s-au solicitat sulte în cauză. Respinge ca neîntemeiate petitele de constatare validitate a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 29.09.2009 prin care Porcius Ilie ar fi vândut reclamantului Porcius Victor terenul înscris în CF 25120 Rodna top 3503/2 în schimbul unui preţ de 200lei (la valoarea leului de la acea dată), de obligare a promitentului – vânzător să predea promitentului-cumpărător Porcius Victor act apt de întabulare sau, în caz contrar, de pronunţare a unei sentinţe care să ţină loc de act autentic. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenurilor astfel dobândite, pe numele reclamantului G*** A******** cu titlu de vânzare-cumpărare, şi pe numele lui Bureacă Zaharie şi D***** I****** asupra loturilor atribuite acestora, cu titlu de partaj judiciar, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Hasbei Florinel (f. 2233-2245), plan de situaţie de la f.2244 şi tabel de mişcare parcelară de la f.2245 corectat şi completat de instanţă, în sensul că: - se va completat tabelul de mişcare parcelară cu lotul atribuit numitului Bureacă Zaharie lotul format din top nou 3502/1, precum şi cu lotul atribuit numitului D***** I****** lotul format din top nou 3502/2, iar restul terenului cu top nou 3502/3 va rămâne pe vechii proprietari tabulari, cu excepţia numiţilor Bureacă Zaharie şi D***** I****** care au ieşit din indiviziune. - se vor radia topograficii noi 3529/1 şi 3529/2 urmând ca topograficul 3529 să rămână nedezmembrat pe vechii proprietari tabulari, în întregime. - topograficii 3525, 3531 şi 3503/2 vor rămâne pe vechii proprietari tabulari, în întregime. - topograficii noi 3527/1 şi 3527/2 se vor înscrie pe numele reclamantului G*** A********, cu titlu de vânzare-cumpărare. Respinge ca neîntemeiat petitul având ca obiect obligaţie de a face (deblocare drum de acces şi desfiinţare bordură de beton edificată pe acest drum sau în caz contrar de îndrituire a reclamanţilor să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Bodriheic Macedon la cheltuieli de judecată. Obligă în solidar reclamanţii să plătească pârâtului Bodriheic Macedon suma de 1388 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 martie 2018.

    Hotarare 744/2018 din 30.03.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 8:30

    Complet: compl 1
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea pentru data de 30.03.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 8:30

    Complet: compl 1
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 09.03.2018, pentru depunere de concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 30.01.2018 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 30.01.2018
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 07.11.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 07.11.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsă de procedură (chemare în judecată a succesorilor pârtâtului decedat)

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 27.06.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 27.06.2017
  • Sedinta din data de 09.05.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 09.05.2017
  • Sedinta din data de 28.02.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 28.02.2017
  • Sedinta din data de 31.01.2017 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. chemare în judecată succesori pârât decedat

    Incheiere de sedinta din 31.01.2017
  • Sedinta din data de 06.12.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură; pt. chemarea în judecată a succesorilor pârâtei decedate

    Incheiere de sedinta din 06.12.2016
  • Sedinta din data de 25.10.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură

    Incheiere de sedinta din 25.10.2016
  • Sedinta din data de 27.09.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură

    Incheiere de sedinta din 27.09.2016
  • Sedinta din data de 31.05.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă procedură; pt. indicare şi chemare în judecată succesorii pârâtului decedat

    Incheiere de sedinta din 31.05.2016
  • Sedinta din data de 19.04.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. chemare în judecată a succesorilor pârâtului decedat

    Incheiere de sedinta din 19.04.2016
  • Sedinta din data de 16.02.2016 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 16.02.2016
  • Sedinta din data de 08.12.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură, pârât decedat termen pentru indicare moştenitori

    Incheiere de sedinta din 08.12.2015
  • Sedinta din data de 06.10.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. depunere proces.verbal recepţie OCPI

    Incheiere de sedinta din 06.10.2015
  • Sedinta din data de 08.09.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă procedură; prt. chemarea în judecată a succesorilor pârâtei decedate.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2015
  • Sedinta din data de 16.06.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură, pârât decedat, termen pentru introducere în cauză moştenitori

    Incheiere de sedinta din 16.06.2015
  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amână cauza pt. depunere procese-vebrale recepţie

    Incheiere de sedinta din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 10.03.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    lipsă de procedură , dep. procese verbale recepţie OCPI BN

    Incheiere de sedinta din 10.03.2015
  • Sedinta din data de 03.02.2015 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    pentru depunere procesele verbale de recepţie a OPCI

    Incheiere de sedinta din 03.02.2015
  • Sedinta din data de 16.12.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat caza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 16.12.2014
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. indicare succesori pt. pârâtul despre care se susţine că este decedat; pt. depunere act deces pt. acesta şi pt. indicare adrese pt. pârâţii citaţi prin afişare la uşa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 28.10.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură cu succesorii pârâtului decedat I.I.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2014
  • Sedinta din data de 30.09.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Lipsă procedură; pt. indicare şi chenmare în judecată succesori pt. pârâtulul decedat I.I.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2014
  • Sedinta din data de 02.09.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    comunicare şi studiu completare raport de expertiză, depunere proces verbal de recepţie OCPI

    Incheiere de sedinta din 02.09.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt.efectuare completare raport expertiză care să răspundă obiectivelor stabilite la fila 2264.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2014
  • Sedinta din data de 10.06.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură şi pt. depunerea completării la raportul de expertiză - cu viză OCPI

    Incheiere de sedinta din 10.06.2014
  • Sedinta din data de 20.05.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. chemarea în judecată a succesorilor pârâtei decedate B.O. şi pt. a se depune cerere de chemare în judecată a celorlalţi doi pârâţi decedaţi.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2014
  • Sedinta din data de 29.04.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 29.04.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt.lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 25.03.2014
  • Sedinta din data de 25.02.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură .

    Incheiere de sedinta din 25.02.2014
  • Sedinta din data de 11.02.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 1 MDM
  • Amână cauza

    LP,chemare în judecată succesori pârâţi decedaţi

    Incheiere de sedinta din 11.02.2014
  • Sedinta din data de 21.01.2014 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură cu pârâţii S.G. şi H.A. decedaţi; pt. depunerea actelor de deces şi împrocesuarea succesorilor acestora; pt. studiu înscris depus de B.I.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2014
  • Sedinta din data de 26.11.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. comunicare şi studiu raport de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amnat cauza pt. efectuare completare raport de expertiză şi pentur ca intervenientul B.I. să achite taxa judiciară de timbru

    Incheiere de sedinta din 05.11.2013
  • Sedinta din data de 08.10.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură, achitare tjt, depunere completare expertiză

    Incheiere de sedinta din 08.10.2013
  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    decedat rec.şi pârât- indicare şi citare moştenitori, lipsă completare expertiză, studiu precizare cerere interv.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 02.09.2013 la ora 15:30

    Complet: compl. 3 CC GCM
  • Soluţionare

    Respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare a Încheierii de şedinţă din 15.04.2013 pronunţată în dosarul nr.2756/265/2009 cerere formulată de intervenientul Bodriheic Ion – domiciliat în loc.Rodna, str. Grănicerilor, nr.802, jud. Bistriţa-Năsăud. Irevocabilă . Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 2 septembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 02.09.2013
  • Sedinta din data de 02.07.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură şi pt. efectuare completare raport expertiză.

    Incheiere de sedinta din 02.07.2013
  • Sedinta din data de 18.06.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    completare la raportul de expertiză, studiu înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 18.06.2013
  • Sedinta din data de 21.05.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    studiu r.e, note scrise depuse de intervenienţi

    Incheiere de sedinta din 21.05.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. chemarea în judecată a succesorilor pârâţilor decedaţi; pt. efectuarea raportului de expertiză şi pt. ca intervenientul B.D.C. să achite taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar stabilit în sarcina acestuia

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 15:30

    Complet: compl. 2 CC MDM
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de intervenientul B.I. de acordare ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2013.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 19.03.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsa de procedură, lipsă raport expertiză şi pt. efectuare adresă.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2013
  • Sedinta din data de 19.02.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. chemarea în judecată a succesorilor pârâtei decedate pt. care s-a depus la acest termen certificat de deces; Pt. a se comunica adresă la intervenientul B.I. şi numitului B.D.C.; pt. a se efectua adresă la Primăria Borşa şi pt. efectuare raport expertiză .

    Incheiere de sedinta din 19.02.2013
  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    lipsă expertiză

    Incheiere de sedinta din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    lipsă procedură cu 3 pârâţi decedaţi- chemare în judecată succesori

  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    efectuare completare la expertiză, studiu înscrisuri

  • Sedinta din data de 02.10.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Admis cererea de înlocuzire formulată de expert Ş.C-tin: Dispune efectuarearaportulu ide expertiză de către expertul H.F.; pt. ca reclamanţii să depună la dosar arbore genealogic după privind pe C.P.(n.M.)aferent precizării de acţiune formulată în cauză.

  • Sedinta din data de 04.09.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. efectuarea expertizei încuviinţate în cauză; Pt. audiere martori; Pt. depunerea la dosar a Certificatului de deces al def. M.P. pt. care se solicită dezbaterea succesiunii şi să se indice numele şi calitatea persoanleor despre care se pretinde că au vocaţie la succesiune; pt. ca pârâtul B.I. să indice vecinii imobilului în litigiu.

  • Sedinta din data de 26.06.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    martori, depunere expertiză, adresă, interogatoriu

  • Sedinta din data de 05.06.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsa de procedură cu pârâta Grapini Maria - decedată pe parcursul procesului; pt. depunere certificat deces la dosar şi pentru chemarea în judecată a succesorilor acestei pârâtei, sub sancţiunea suspendării cauzei.

  • Sedinta din data de 08.05.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsa de procedură cu pârâta F.S. pentur care nu s-a restituit dovada de citare precum şi lipsa de procedură cu succesorii pârâţilor decedaţi Ş.A. şi A. C.

  • Sedinta din data de 27.03.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsa de procedură cu persoanele nou chemnate în judecată (f.1356) precum şi cu pârâţii S.A. şi A.C. decedaţi pe parcursul procesului.

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Amânat cauza pentru lipsa de procedură cu succesorii pârâtei decedate S.P.E. pt. care s-a depus la acest termen cerere de chemare în judecată şi pt. a se face verificărti cu privire la ceilalţi pârâţi despre care pârâtul B.M. a afirmat că sunt decedaţi.

  • Sedinta din data de 24.01.2012 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Pt. a se formula în scris cerere de chemare în judecată a succesorilor pârâtei decedate Stan Paraschiva Elenuţa, astfel cum au fost indicaţi prin Adresa nr.389/2012 depusă la dosar de reclamanţi.

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru lipsa de procedură şi pt. chemarea în judecată a altor persoane.

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    depunere înscrisuri, chemare în judecată succesori pârât decedat

  • Sedinta din data de 27.09.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Pt. lipsa de procedură cu succesorii def. Guşă Procope

  • Sedinta din data de 21.06.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Pt. lipsa de procedură cu pârâtul Pop Alexandru

  • Sedinta din data de 10.05.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Pt. lipsa de procedură şi studiul înscrisurilor depuse la dosar

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    lipsă de procedură; pârâţi decedaţi, chemare în judecată urmaşi.

  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 15:30

    Complet: compl. 2 CC MDM
  • Repus pe rol

    Termen 13.03.2011

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amână cauza

    Art. 155/1 C.pr.civ.

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amânat

    comunicare cerere che.jud. alte persoane, studiu înscrisuri

  • Sedinta din data de 07.09.2010 la ora 8:30

    Complet: compl. 1 fond funciar MDM
  • Amânat

    Pt. lipsă de procedură şi studiu înscrisuri depuse la dosar de pârâtul Bodriheic Macedon

  • Sedinta din data de 01.06.2010 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amânat

    lipsă provedură, depunere note şedinţă şi cerere de chemare în judecată de către reclamanţi

  • Sedinta din data de 13.04.2010 la ora 8:30

    Complet: compl. 1 fond funciar MDM
  • Amânat

    Pentru lips de procedură cu mai mulţi pârâţi

  • Sedinta din data de 02.03.2010 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amânat

    comunicare c.c.jud.a altor persoane

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 8:30

    Complet: compl. 1 fond funciar MDM
  • Amânat

    Administrare probe

  • Sedinta din data de 24.11.2009 la ora 8:30

    Complet: compl 2 MDM
  • Amânat

    st.prec.acţ

  • Sedinta din data de 28.10.2009 la ora 8:30

    Complet: compl 1 PAR
  • Amânat

    repartizare ciclică

Flux dosar


Actualizare GRPD