B****** N******
Apelant ReclamantB****** C*********
Intimat PârâtB****** R***** N******
Apelant PârâtB**** R***** E****
Apelant PârâtAdmite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 12.055/28 12.2010, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr. 276/288/2009. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02 martie 2012 .
Admite cererea de reexaminare formulată de pârâtul B****** C*********. Revine asupra dispoziţiei de amendare a pârâtului cu suma de 200 de lei, dată prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2010 din acest dosar, şi anulează amenda aplicată. Irevocabilă.
Admite acţiunea, astfel cum a fost modificată prin cererea de la fila 210. Respinge cererea de la fila 23 prin care reclamantul a solicitat scoaterea de la partaj a cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 290 mp, situat în oraşul Ocnele Mari, str. Albinelor, nr. 9, judeţul Vâlcea, Admite cerere reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional Borţa Elena la filele 24 şi 25 . Admite, în parte, cerere reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional B****** C********* la filele 73 -75. Compensează, în parte, cheltuielile de judecată şi obligă pe fiecare pârât să plătească reclamantului suma de 175 de lei.Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 28 DECEMBRIE 2010
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20 DECEMBRIE 2010 PENTRU CA PĂRŢILE SĂ DEPUNĂ CONCLUZII SCRISE CU PRIVIRE LA LOTIZARE
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 13 decembrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către pârâtul B****** C********* conform celei de la fila 223, cu menţiunea că a fost sancţionat cu amendă judiciară în cuantum de 200 de lei în conformitate cu disp. art.1081 pct.2 lit. h) C.pr.civ, pentru că nu s-a conformat obligaţiei de achitare a onorariului definitiv în cuantum de 600 de lei pentru expertul în specialitatea construcţii, Brânzan Mihaela, stabilită de instanţă. Prorogă discuţia cu privire la răspunsul la obiecţiuni formulat de expertul în specialitatea construcţii, Brânzan Mihaela. Prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiză în specialitatea topografie, solicitată de pârâţii B****** R***** N****** şi Borţa Ramona, la termenul următor de judecată. Dispune amendarea pârâtului B****** C*********, domiciliat în Ocnele Mari, str. Albinelor nr. 9, jud. Vâlcea, CNP : *********4206, cu amendă judiciară în cuantum de 200 de lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii, în ce priveşte amenda judiciară aplicată pârâtului B****** C*********. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2010.
Ia act că este investită cu cererea de modificare a acţiunii formulată în scris de către reclamant la fila 210 cu privire la partajul întregului imobil. Constată că al doilea capăt formulat în cererea de modificare a acţiunii de la fila 210 este tardiv formulat faţă de prima zi de înfăţişare şi, în consecinţă, nu ia act că este investită cu acest capăt de cerere. Admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru depunerea răspunsului la obiecţiuni, formulată în scris de expert Brânzan Mihaela. Amână judecarea cauzei faţă de lipsa răspunsului expertei Brânzan Mihaela la obiecţiuni şi acordă termen de judecată la data de 22 noiembrie 2010, timpul 2 , ora 11.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul topograf, Brânzan Mihaela, conform celei de la fila 216. Emite adresă către pârâtul B****** C********* să depună la dosar dovada de achitare a diferenţei diferenţa de onorariu definitiv pentru expertul în specialitatea construcţii Brânzan Mihaela în cuantum de 600 lei. Pune în vedere pârâtului B****** C********* prin av. Avram Laurenţiu să achite diferenţa de onorariu definitiv de expert în sumă de 600 lei. Pune în vedere reclamantului să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei, pentru primul capăt din cererea reconvenţională de la fila 210. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
Prorogă discuţia asupra expertizei tehnice în specialitatea topografie, solicitată de pârâţii B****** R***** N****** şi Borţa Ramona Elena la termenul următor de judecată. Prorogă discuţia asupra cererii de modificare formulată de reclamant la termenul următor la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei faţă de lipsa răspunsului expertei Brânzan Mihaela la obiecţiuni şi acordă termen de judecată la data de 25 octombrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: , va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul topograf, Brânzan Mihaela, conform celei de la fila 213. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.
Amână judecarea cauzei pentru a se depune răspunsul la obiecţiunile făcute la raportul de expertiză.
Amânat pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate, se va înainta adresă la expert Brânzan Mihaela, stabileşte onorariu definitiv pentru expert şi pune în vedere reclamantului să răspundă dacă solicită împărţirea doar a cotei de ½ din casă sau a întregii case.
amânat pentru a se lua cunoştinţă de concluziile expertului observator Chiorean Cornel; prorogă discutarea obiecţiunilor faţă de raportul de expertiză efectuat de expertul Brînzan Mihaela, faţă de onorariul definitiv pentru expert şi faţă de concluziile expertului observator Chiorean Cornel, la termenul viitor
amânat, pentru ca expertul observator Chiorean Cornel, încuviinţat la cererea pârâtului B****** C*********, să depună la dosar pun ctul său de vedere faţă de raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul titular Brînzan Mihaela.
amânat în vederea administrării probatoriului
amânat faţă de lipsa raportului de expertiză; se revine cu adresă către expertul desemnat; se emite adrewsă către expertul observator, căruia i se solicită să ia legătura cu expertul titular în vederea efectuării expertizei tehnice.
Încuviinţează participarea ca expert observator a unei persoane din lista Biroului local de expertize tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea, solicitat de reclamantul Berbec Constantin. Faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea construcţii, va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată la data de 08 martie 2010, pentru când: Pune în vedere reclamantului B****** C********* să depună lista cu numele expertului observator în timp util. Revene cu adresă către expertul tehnic în specialitatea construcţii, Brânzan Mihaela, conform celei de la fila 113. Revine cu adresa către Primăria Municipiului Rm-Vâlcea fila 115) pentru comunicarea înscrisurilor care au stat la baza Ordinului 225 din 2 mai 2006 emis de Prefectul Judeţului Vâlcea ( fila 9). Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 februarie 2010.
Revine cu adresă către expertul în specialitatea construcţii, Brânzan Mihaela, conform celei de la fila 100. Emite adresa către Instituţia Prefectului Vâlcea şi Primăria Municipiului Rm-Vâlcea, pentru comunicarea înscrisurilor care au stat la baza Ordinului 225 din 2 mai 2006( fila 9).
Amână judecarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea construcţii şi acordă termen de judecată la data de 25 ianuarie 2010, pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea construcţii, Brânzan Mihaela, conform celei de la fila 79. Pune în vedere pârâtului B****** C********* să depună la dosar copie de pe certificatul său de naştere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 noiembrie 2009.
Dispune completarea obiectivelor raportului de expertiză în specialitatea construcţii cu următorul obiectiv: - expertul să identifice şi să evalueze şi lucrările de îmbunătăţire pretinse de pârâtul B****** C********* prin cererea de scoatere de la masa partajabilă formulată în scris de către acesta. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătoarea reclamantului, av. Dina Alina pentru ca reclamantul B****** N****** să ia cunoştinţă despre îmbunătăţirile pretinse de către pârâtul B****** C********* la casă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 30 noiembrie 2009, pentru când: Revine cu adresă către d-na expert Brânzan Mihaela conform celor dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 12.06.2009 cu menţiunea că s-a admis completarea obiectivelor raportului de expertiză în specialitatea construcţii, astfel încât va trebui să identifice şi să evalueze şi lucrările de îmbunătăţire pretinse de pârâtul B****** C*********, adresă la care se vor ataşa copii de pe cererea de scoatere de la masa partajabilă, formulată în scris de către pârât. Pune în vedere pârâtului B****** C********* prin apărător, av. Avram Laurenţiu să depună la dosar dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 5 lei. Acordă termen în cunoştinţă pârâtului B****** C*********. Se citează reclamantul şi pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 Octombrie 2009.
.Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2009, pentru când se citează pârâtul Berbece Constantin, celelalte părţi având termen în cunoştinţă.”
. Va admite cererea de înlocuire a expertului Chis Marius( fila 50) şi va desemna prin tragere la sorţi pe expertul Brânzan Mihaela să efectueze lucrarea dispusă în cauză. Va emite adresă către expertul Brînzan Mihaela să se prezinte în instanţă pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile din dosar şi de obiectivele stabilite, să depună raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termen, în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă, dovada convocării părţilor la faţa locului cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, conform art. 208 C.pr.civ.,şi borderoul cu cheltuielile pentru expertiză Va emite adresă către expertul Chis Marius prin care se aduce la cunoştinţă înlocuirea sa. Va cita pe pârâtul B****** C********* cu menţiunea,, personal la interogatoriu”.
. Faţă de susţinerile apărătorului reclamantului, în sensul că expertul Chis Marius nu efectuează expertiza, urmează a se reveni cu adresă către acesta să efectueze expertiza sau dacă, în situaţia în care există motive pentru care nu poate efectua expertiza să le comunice instanţei în scris. Va pune în vedere apărătorului reclamantului să depună chitanţa cu privire la onorariul provizoriu de expert. Va cita pârâtul B****** C********* cu menţiunea,, personal la interogatoriu”.
în vederea efectuării expertizei
În temeiul art 167 alin 1 Cpc, apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, urmează să încuviinţeze reclamantului proba cu înscrisuri şi proba cu mărturisirea pârâţilor. Va proroga discutarea probei cu expertiză în specialitatea topografie şi construcţii, după administrarea probei cu mărturisirea pârâtului Berbece Constantin. Va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea să înainteze o listă cu experţi în specialitatea topografie şi o listă cu experţi în specialitatea construcţii. Va cita pârâtul Berbece Constantin cu menţiunea,, personal la interogatoriu”.
Va pune în vedere apărătorului reclamantului să individualizeze terenul în suprafaţă de 290 mp pe care se află imobilul – casă şi să indice vecinătăţile; să depună copie de pe schiţa Ordinului Prefectului nr 225/02.05.2006( fila 9) şi să achite diferenţa de timbru judiciar în cuantum de 4, 7 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Va emite adresă reclamantului să achite diferenţa de timbru judiciar în cuantum de 4, 7 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. În vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unui tranzacţii, va amâna cauza, motiv pentru care,