I**** O************
Recurent RECLAMANTB** A******** S* B********
Intimat PARATAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul Ispas Ovidiu Marian, , în contradictoriu cu intimata S.C. BCR Asigurări S.A. Arad, şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei nr.1432/30.12.2008, emisă de intimată. Constată că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, încheiat cu intimata, s-a produs ca urmare a demisiei din data de 19.12.2008. Dispune obligarea intimatei la rectificarea carnetului de muncă al contestatorului în sensul modificării temeiului juridic al încetării contractului individual de muncă, din art.264 al.1 lit.7 din codul muncii, în art.79 al.1 din codul muncii, prin demisie. Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a primei de Crăciun pe anul 2008, egală cu un salariu net, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 23.12.2008, până la data plăţii efective. Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a diferenţei de salariu aferent lunii decembie 2008, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 05.01.2009, până la data plăţii efective. Dispune obligarea intimatei să-i predea contestatorului tichetele aferente lunii decembrie 2008 sau să-i plătească contravaloarea acestora în sumă de 182,82 lei. Respinge capătul de cerere cu privire la plata de daune morale, ca neîntemeiat. Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad, cu opinie separată judecător Liana Junc. Declină competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu opinie separată asistenţii judiciari.
Termen - 01.10.2009 A.C.
AC T 11.08.2009
Redeschis complet ed divergenţă
AC T 11.06.2009
Termen- 14 mai 2009- A.C.
AC T 09.04.2009