R*** P****** C******
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A****
PârâtAdmite cererea. Dispune restituirea către reclamant a cauţiunii în sumă de 500 lei, consemnată conform recipisei nr.777907/1 din 24.08.2009. Cu recurs. Pronuntată în şedinţă publică azi 08.10.2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet speciazat contencios administrativ şi fiscal.
Se reia procedura de citare cu reclamantul, conform disp. art. 85 c.pr.civ. Se emite adresă reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar dovada rămânerii irevocabile a hotărârii pentru care s-a soluţionat fondul. Amână judecarea cauzei la 08 octombrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea. Suspendă executarea deciziri nr.2232 din 15.04.2009 şi a titlului executoriu nr.1231 din 22.06.2009 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare. Cu recurs.
Se reia procedura de citare cu reclamantul, conform disp. art. 85 c.pr.civ. Se emite adresă reclamantului cu menţiunea de a achita cauţiune în procent de 5% din suma contestată şi, de asemenea să depună la dosar dovada că a formulat cerere de anulare a deciziei de imputare. Amână judecarea cauzei la 12 martie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incuviintează cererea pentru lipsă apărare formulată de pârâtă. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă, conform disp. art. 85 c.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 26 februarie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se reia procedura de citare cu reclamantul, conform disp. art. 85 C. pr.civ. Amână judecarea cauzei la 29 ianuarie 2010. Cu recurs odată cu fondul.- Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2009 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se reia procedura de citare cu reclamantul, conform disp. art. 85 C. pr.civ., cu mentiunea timbrării cererii de chemare în judecată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, sub sanctiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 18 decembrie 2009. Cu recurs odată cu fondul.- Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2009 la Tribunalul Argeş- sectie civilă complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Se reia procedura de citare cu reclamantul, conform disp. art. 85 C. pr.civ., cu exemplar de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 20 noiembrie 2009. Cu recurs odată cu fondul.- Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2009 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2009, pentru cand se citeaza partile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2009, la Tribunalul Arges – Sectia Civila, Complet Specializat contencios administrativ si fiscal.