Dosar 27961/325/2009 din 09.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27961/325/2009
Data dosar:
09.12.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpat la: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere”. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2107/10.09.2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 313/A/14.11.2008 a Tribunalului Timiş nerecurată, prin sentinţa penală nr. 221/3.09.2009, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 293/A/25.11.2009 a Tribunalului Gorj şi sentinţa penală nr. 323/25.02.2010 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2107/10.09.2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 313/A/14.11.2008 a Tribunalului Timiş nerecurată, înlătură sporul de 1 (o) lună şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002 rep, cu aplic. art. 37 lit. b C.p..; - 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 rep, cu aplic. art. 37 lit. b C.p. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 1 (o) lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 221/3.09.2009, pronunţată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 293/A/25.11.2009 a Tribunalului Gorj, înlătură sporul de 1 (o) lună şi repune în individualitatea ei pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 rep, cu aplic. art. 37 lit. b C.p..; Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 323/25.02.2010, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare, înlătură sporul de 6 (şase) luni şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 rep, cu aplic. art. 37 lit. b C.p.; - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002 rep, cu aplic. art. 37 lit. b C.p. În temeiul art. 36 alin. 1 C. pen. raportat la art. 33 lit. a,b şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele mai sus menţionate cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, ce va fi sporită cu 1 (un) an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: -4 (patru) ani închisoare. În baza art, 71 C.p., interzice condamnatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 36 al. 3 C.p. şi art. 88 C.p., deduce din pedeapsa rezultantă durata executată din 30.12.2008 până la 26.10.2009 şi din 14.04.2010 la zi. Anulează vechile mandate de executare, urmând a se emite un nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 lei cu titlu onorarii apărători din oficiu. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 13.12.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Amanat pronunţarea la data de 15.12.2010.

  • Sedinta din data de 29.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara – Biroul Executări Penale, respectiv Judecătoria Motru - Biroul Executări Penale având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2010.

  • Sedinta din data de 15.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara – Biroul Executări Penale pentru a se comunica s.p nr.323/25.02.2010 dată în dosar nr.17643/325/2010, cu menţiunea datei rămânerii definitive precum şi pentru emiterea unei adrese către Penitenciarul Timişoara pentru a se comunica data începerii executării pedepsei Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.11.2010.

  • Sedinta din data de 01.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara – Biroul Executări Penale pentru a se comunica s.p nr.1190/12.05.2008 dată în dosar nr.839/325/2008, cu menţiunea datei rămânerii definitive Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11.2010.

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Încuviinţează proba testimonială solicitată de procuror. Citarea martorilor din rechizitoriu pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2010.

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Citarea inculpatului cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.06.2010.

  • Sedinta din data de 28.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Citarea inculpatului cu dispoziţie de transfer. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.06.2010.

  • Sedinta din data de 10.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Citarea inculpatului cu mandat de aducere. Efectuarea unei adrese având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 28.06.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.05.2010.

  • Sedinta din data de 22.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Citarea inculpatului cu mandat de aducere. Efectuarea unor adrese având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.03.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD