R**** I* D*****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată condamnă pe inculpatul RÎMPU DANIEL, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu prev. art.82 cod penal. Potrivit art.359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art.191 alin.1 cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2009.
Efectuarea unei adrese catre Baroul Caras – Severin – Serviciul de Asistenta Judiciara. Incuviinteaza cererea de amanare a judecatii cauzei, formulata de catre reprezentanta parchetului. Avand in vedere si protestul magistratilor, amana judecata cauzei la data de 29. 10.2009, pentru cand se va cita martorul Hrezdac Gheorghe. Pronuntata in sedinta publica, azi 17.09.2009.