G***** V*******
Recurent ReclamantI**** M******
Recurent ReclamantS* O** P***** S* B********
Intimat PârâtRespinge acţiunea . Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 12 octombrie 2011 la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul pârâtei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lucrării depusă la acest termen, având în vedere şi poziţia reclamantei. Ia act de schimbarea sediului social al societăţii pârâte, astfel cum a precizat apărătorul pârâtei, respectiv în Bucureşti, str. Coralilor, Nr.22, PETROM CITY, sector 1. Amână judecarea cauzei la 12 octombrie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 iunie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de expertul cauzei pentru imposibilitatea întocmirii lucrării pentru acest termen, având în vedere şi poziţia reclamantei. Emite adrese expertului pentru efectuarea lucrării dispusă în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 208, 209 c.proc.civ. Amână judecarea cauzei la 29 iunie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul pârâtei, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată. Emite adrese expertului şi Biroului Local de Expertize Argeş, numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului Amână judecarea cauzei la 18 mai 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 martie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul pârâtei. Dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiective: stabilirea de către expert dacă drepturile solicitate de reclamante au fost incluse în salariul de bază, iar în caz contrar să calculeze aceste drepturi. Numeşte expert în cauză, pe d-l Mălăncioiu Daniel, căruia i se va emite adresă privind efectuarea lucrării numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu stabilit în sarcina reclamantelor în sumă de 500 lei. Emite adrese expertului şi Biroului Local de Expertize Argeş, numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului Amână judecarea cauzei la 23 martie 2011, pentru când citează reclamantele cu menţiunea achitării onorariului provizoriu stabilit în sarcina lor ori a formulării unei cereri de ajutor public judiciar în condiţiile OUG 51/2008, sub sancţiunea art. 155 ind. 1 Cpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtei, pentru lipsa dosarului de fond şi amână judecarea cauzei la 09 februarie 2011, termen pentru care citează reclamantele. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2010, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. Amână cauza la 10.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2010, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă-Complet Specializat Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Opinie separată Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 C.muncii.
Constată că nu se poate întruni majoritatea legală, în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Acordă termen la data de 15.09.2010, pentru când pricina se judecă în complet de divergenţă. Citează părţile. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2010, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă şi citează reclamantele cu copia excepţiei invocată de pârâtă cu menţiunea de a formula, în scris, punctul de vedere cu privire la această excepţie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 Aprilie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2010, termen pentru când se reia procedura de citare cu reclamantele, pârâta SC OMV PETROM SA având termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale Termen pentru continuarea judecatii 24.02.2010 Se citeaza reclamantele Cu recurs in 48 de ore de la pronuntare
Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2009, pentru a se dispune comunicarea către reclamante a excepţiei şi pentru a se formula de către reclamante, în scris, punctul de vedere cu privire la excepţia invocată. Dispune comunicarea către reclamante a excepţiei urmând să formuleze, în scris, punctul de vedere cu privire la excepţia invocată. Se va relua procedura de citare cu reclamantele. Pârâta are termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.