S* G****** S**
PetentI***** M****
IntimatAdmite excepţia tardivităţii plângerii ridicată în cauză de către intimată. respinge plângerea petentei SC GYEPESY SRL Ghindari în contradictoriu cu intimatul I.T.M. Mureş, cu privire la procesul verbal nr. 0009725/11181/19.10.2010 al I.T.M. Mureş. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 7 iunie 2010, în şedinţă publică.
În baza art. 260 Cod procedură civilă amână pronunţarea la 7 iunie 2010, orele 15,00, în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise. Pronunţată azi, 03 iunie 2010, în şedinţă publică.
xRecitarea petentului cu menţiunea să exprime punctul de vedere cu privire la excepţia invocată de intimat şi anume aceea a tardivităţii introducerii plângerii . Recitarea intimatului. Urmează ca instanţa să pună în discuţia părţilor excepţia invocată, după legala citare a petentului cu menţiunea să-şi exprime punctul de vedere cu privire la aceasta. Instanţa va verifica dacă nu a intervenit o situaţie de incompatibilitate faţă de SC 379/2 martie 2010 pronunţată în dosarul nr 2808/308/2009 al Judecătoriei Sighişoara . Amână judecarea cauzei la data de 3 iunie 2010 .
În baza art. 129 Cod procedură civilă, în vederea punerii în discuţie a probelor, acordă termen de judecată la data de 29 aprilie 2010.
pt studiul întâmpinării