T***** I***
PetentI** M****
IntimatC****** D******
MartorAdmite plângerea
amânarea cauzei, - citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar dovada veniturilor pe care le realizează raportat la cele susţinute în plângerea contravenţională. - citarea intimatului I** M****.
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen -citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar dovada veniturilor pe care le realizează raportat la cele susţinute în plângerea contravenţională. -citarea intimatului I** M****. Amână judecarea cauzei la 26 februarie 2010 Pronunţată în şedinţa publică de la 05 februarie 2010.
-amână judecarea cauzei -acordă termen de judecată la data de 27.11.2009
amânarea cauzei în vederea audierii martorului asistent care a semnat în această calitate procesul-verbal contestat de către petent; - încuviinţează proba testimonială cu martorul Caşvean Dumitru şi în vederea administrării acestei probe amână cauza; - emiterea unei adrese către S.P.C.E.P. Mureş pentru comunicarea domiciliului cu care martorul Caşvean Dumitru, având CNP *********4464 figurează în evidenţele lor, pentru a fi citat ulterior în vederea audierii; - acordă termen în cunoştinţă petentului; - reluarea procedurii de citare cu intimatul;