B**** - D***** O*** M****
ReclamantL***** D* M***** T**** J**** B*******
PârâtM********* B******* - P*** P*****
PârâtC******** L**** A* M*********** B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta BDOA împotriva pârâţilor LMTJB, MBpp, CLMB, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: - obligă pârâtul LMTJB să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cu începere din data de 28 octombrie 2008 şi până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 28 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâţii MBpp şi CLMB să aloce pârâtului LMTJB, fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de pârâtul LMTJB; - respinge ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului LMTJB să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie – 27 octombrie 2008 inclusiv, precum şi cele de obligare a pârâţilor MBpp şi CLMB să aloce LMTJB fondurile necesare plăţii sumelor pe perioada 1 octombrie 2008 – 27 octombrie 2008 inclusiv. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Amânare pronunţare la 17.02.2010 ora 14:00
lipsă probe