Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
x Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Morariu Georgeta , cu domiciliul, împotriva pârâtei Lupu Maria, pentru pretenţii . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29 martie 2010.
pentru recitarea reclamantei cu menţiunea să achite taxa judiciară de timbru de 447 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, acordă termen de judecată la data de 29 martie 2010.
XÎn vederea respectării principiului contradictorialităţii în procesul civil, prin comunicarea întâmpinării cu reclamanta şi pentru a da posibilitatea reclamantei să se prezinte în instanţă pentru stabilirea cadrului procesual sub aspectul părţilor şi al obiectului cererii, acordă termen la data de 22 februarie 2010.