D** V***** S*****
InculpatCondamnă pe inculpatul D** V***** S***** – CNP , fiul lui Alexa şi Veronica, născut la data de 15.10.1948 în Giurtelecu Hododului, jud. Satu Mare, cetăţean român, studii 7 clase + Şcoala profesională, pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Baia Mare, str. Ghioceilor nr.4/16, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare, În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 al. 1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II Cod penal, iar în baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 500 lei, din care 160 lei reprezintă costul actului medico-legal şi 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Goron Anamaria. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2009.
Hotarare 817 din 29.04.2009