P****** I**
PetentI************ J******* D* P****** T***** - P****** M****
Intimat agent constatatorAdmite plangerea contravenţională.
Instanţa, în baza disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi a rolului său activ, prev. de art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., apreciază că pentru justa soluţionare a cauzei se impune emiterea unei adrese către Baza Centrală Pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor Bucureşti, pentru a preciza următoarele: 1. Potrivit art.4 pct.4 din Norma de Metrologie Legală N.M.L 021-05 din 23.11.2005, emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, „măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenţă.” Să precizeze în ce situaţii se poate aprecia că autovehiculul vizat nu a fost pus clar în evidenţă. Spre exemplificare, se vor anexa la această adresă un set de fotografii în care în raza de măsurare a cinemometrului de tip Python II (verificat metrologic) s-au deplasat 2 autovehicule – filele 30-31 din dosarul cauzei. 2. În situaţia în care măsurările s-au realizat cu un cinemometru de tip Pyton II ( pentru care s-a eliberat buletin de verificare metrologică), iar din planşa fotografică ( realizată ca urmare a convertirii înregistrării video) rezultă că în intervalul de o secundă viteza autovehiculului vizat a scăzut brusc, să precizeze care este explicaţia tehnică pentru această diferenţă de viteză? Spre exemplificare, se vor anexa fotografii realizate cu un cinemometru de tip Pyton II, verificat din punct de vedere metrologic – filele 16, 30, 31 din dosarul cauzei, precum şi adresa înaintată de I.N.M. Bucureşti.
Instanţa, în baza disp. art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 şi a rolului său activ, prev. de art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., apreciază că pentru justa soluţionare a cauzei se impune emiterea unei adrese către Institutul Naţional de Metrologie pentru a preciza următoarele: 1. Potrivit art.4 pct.4 din Norma de Metrologie Legală N.M.L 021-05 din 23.11.2005, emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, „măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenţă.” Să precizeze în ce situaţii se poate aprecia că autovehiculul vizat nu a fost pus clar în evidenţă. Spre exemplificare, se vor anexa la această adresă un set de fotografii în care în raza de măsurare a cinemometrului de tip Python II (verificat metrologic) s-au deplasat 2 autovehicule – filele 30-31 din dosarul cauzei. 2. În situaţia în care măsurările s-au realizat cu un cinemometru de tip Pyton II ( pentru care s-a eliberat buletin de verificare metrologică), iar din planşa fotografică ( realizată ca urmare a convertirii înregistrării video) rezultă că în intervalul de o secundă viteza autovehiculului vizat a scăzut brusc, să precizeze care este explicaţia tehnică pentru această diferenţă de viteză? Spre exemplificare, se vor anexa 2 fotografii realizate cu un cinemometru de tip Pyton II, verificat din punct de vedere metrologic – fila 16 din dosarul cauzei.
Faţă de cererea de amânare formulată de petent, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, instanţa, în baza art. 156 alin. 1 Cod proc. civ., va încuviinţa această cerere. Instanţa, văzând disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi disp. art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., va dispune emiterea unei adrese către intimat, pentru a ne comunica copia filei completată la data de 26.03.2009 din Registrul de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi a altor fapte contravenţionale, precum şi măsurile luate şi, de asemenea, pentru a ne comunica o planşă fotografică mai detaliată, care să cuprindă şi imagini anterioare momentului 10:09:03. Totodată, în baza rolului său activ prev. de art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., instanţa va dispune din oficiu ataşarea la dosarul cauzei a adreselor nr. 0576 şi nr. 0577 din 28.01.2009 eliberate de Institutul Naţional de Metrologie care conţin un punct de vedere oficial cu privire la funcţionarea cinemometrului de tip Python II.