H****** P****
InculpatAdmite propunerea Ministerului Public din România - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 155 şi urm. Cod de procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului H****** P****, fiul lui Ştefan şi Domnica, născut la data de 21.10.1965 în mun. Suceava, jud. Suceava, cu domiciliul în com. Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, necăsătorit, fără copii, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor zilier, fără antecedente penale, posesor al B.I. seria DS nr. 743885, eliberat de Poliţia municipiului Suceava la data de 20.12.1989, C.N.P. : *********5000, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal rap. la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 7 mai 2009 până la data de 5 iunie 2009 inclusiv În temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Prisecaru Florentina, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Suceava. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului H****** P****. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 aprilie 2009, ora 14:30.