T**** C******
ReclamantI************ Ş***** J******* M********
PârâtŞ***** C* C****** I***** N** 4 B****
PârâtPrin SC nr. 1319 din 26.11.2009 Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, invocată de acesta prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamanta T**** C******, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, şi Ş***** C* C****** I***** N** 4 B****. Obligă pârâţii să plătească reclamantei T**** C****** drepturile salariale reprezentând majorarea cu 10% a salariului cadrelor didactice care au gradul didactic I, aferente perioadei 01.01.2007-20.07.2007, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2009.
Amânat pronunţarea soluţiei la 26.11.2009
Amânat pronunţarea soluţiei la 20 noiembrie 2009
pt. a se comunica întâmpinarea cu reclamanta
Având în vedere Hotărârea din data de 01.09.2009 a Adunării Generale a Tribunalului Maramureş
având în vedere Hotărârea din 01.09.2009 a Adunării Generale a Tribunalului Maramureş
pt. com. întâmpinării