U**** M**** E******
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** B***********
Recurent IntimatAdmite recursul, modifică în parte sentinţa în sensul că dispune recalcularea pensiei petentei cu reţinerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu 1 mai 2007 şi cu acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 19/2007, începând cu 1 iulie 2007. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Fără cheltuieli de judecată.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Oradea din data de 18 septembrie 2009, prin care s-a hotărât adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, precum şi măsurile adoptate prin Adunarea Generală a Federaţiei Naţionale Sindicale „Projust” din data de 31 august 2009, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus,
Faţă de cererea intimatei contestatoare, în vederea pregătirii apărării.