S* P***** S**
DebitorI************ Ş***
LichidatorConstată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoziţiilor art. 155 indice 1 Cod proc. civilă.
Ia act de renunţarea debitoarei la cererea având ca obiect reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru. Cu cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
Acordă termen la 07 mai 2009 pentru când se va cita debitorul S* P***** S**, cu sediul în mun. Craiova, str. Romul, bl. T1, ap. 19, jud. Dolj, prin lichidator IUNIAN-FLORIN SISU, numit prin încheierea nr. 6577/30.06.2006 pronunţată de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu menţiunea de a depune la dosar toate înscrisurile prevăzute de lege (art. 28) şi un certificat furnizare informaţii emis de ORC de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe debitor, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă, precum şi dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar (timbru judiciar de 0,3 lei şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei), sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.