L*** V*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu art.74, 76 cod penal; Condamnă pe inculpatul L*** V*****, la 6 (sase)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani si 6 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, suma ce va fi avansata din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.02.2010.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 15.02.2010. Pronunţată în şedinţa publică.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 08.02.2010 Pronunţată în şedinţă publică.
pentru administrarea probei cu înscrisuri, se amână cauza la data de 01.02.2010.
Admite cererea de amânare formulată de inculpat, prin care solicită termen pentru a-şi angaja apărător.